Volvo Trucks lanseaza I-Shift Dual Clutch, prima transmisie de pe piata cu sistem de ambreiaj dublu pentru vehicule de mare tonaj. Datorita schimbarilor de viteze servoasistate, fara intreruperi in transmiterea fortei de tractiune, cuplul este mentinut, iar autocamionul nu pierde viteza in timpul schimbarii treptelor.
“In situatiile in care este necesar sa se schimbe des treptele de viteza, de exemplu, pe dealuri sau pe drumuri cu numeroase serpentine, condusul camioanelor cu I-Shift Dual Clutch ajunge la un nou nivel”, spune Claes Nilsson, Presedinte si CEO Volvo Trucks.
I-Shift Dual Clutch este alcatuita din doi arbori primari si un ambreiaj dublu si permite selectarea simultana a doua trepte de viteza. Ambreiajul este cel care determina treapta de viteza activa. I-Shift Dual Clutch se bazeaza pe tehnologia I-Shift, dar jumatatea frontala a cutiei de viteze a fost reproiectata si cuprinde acum piese complet noi. In pofida acestora, I-Schift Dual Clutch are o lungime cu doar 12 cm mai mare decat o unitate I-Schift obisnuita.
In principiu, I-Schift Dual Clutch poate fi descris ca doua cutii de viteze interconectate. Cand este activa una dintre ele, urmatoarea treapta de viteza este preselectata in cealalta cutie. In timpul schimbarii vitezelor, prima cutie de viteze este decuplata in acelasi moment in care este cuplata cea de-a doua cutie.