Curtea Europeana de Justitie a dat o lege prin care incepand cu anul 2012 societatile de asigurare nu vor mai avea putea stabili tarife diferite in functie de sex.
La ora actuala, pe piata europeana de asigurari, tarifele pentru femei sunt mai mici decat cele oferite barbatilor. Explicatia este simpla: conform statisticilor, luarea in asigurare a femeilor prezinta mult mai putine riscuri.
Potrivit Curtii Europene de Justitie, luarea in calcul a sexului reprezinta un factor de discriminare si, prin urmare, acest lucru nu mai poate sta la baza calcularii unei asigurari.
Pe piata vest-europeana sexul este luat in calcul la mai multe tipuri de asigurari. Aceasta lege are un impact destul de mare. In Marea Britanie, de exemplu, sunt companii foarte afectate de aceasta lege, deoarece se adresau cu produse atractive doar pentru femei. In Romania, aceasta lege nu va avea impact pe piata asigurarilor generale, toti asiguratorii renuntand deja la acest criteriu de compunere a pretului. In schimb, acest principiu se aplica cu precadere in asigurarile de viata si pentru pensile private, ce vor trebui revizuite.
Asiguratorii nu au intampinat decizia CEJ cu entuziasm, o consecinta a legii votate fiind scumpirea asigurarilor pentru femei cu aproximativ 30% si diminuarea pretului asigurarilor pentru barbati pentru a se putea ajunge la un echilibru.
Potrivit specialistilor, decizia Curtii Europene de Justitie va modifica fundamental modalitatea de calcul pentru anumite tipuri de asigurari, aparand insa si intrebarea daca va considera discriminare si varsta asiguratului, ca si criteriu de stabilire a tarifului asigurarii.