Știm că traficul din România este de departe cel mai relaxant mediu în care își poate petrece un șofer timpul, dar asta nu înseamnă că respectul față de ceilalți și siguranța acestora – cât și a noastră nu trebuie să primeze.
Ce vrem de fapt să spunem este că uneori, graba sau alți factori ne fac să nu ne comportăm exemplar în trafic. Marea problemă este că unele din următoarele greșeli ne pot costa scump, așa că iată ce e bine să nu faceți când circulați în oraș sau în afara acestuia.
Pentru început, vă recomandăm să nu vă încadrați haotic în depășiri pe care nu sunteți sigur că le puteți duce la bun sfârșit. Depășirea este un procedeu care se învață în timp, odată cu experiența acumulată la volan și presupune un bun simț de anticipare și estimare a vitezei, așa că dacă e mai bine să așteptați până drumul vă permite decât să forțați depășirea, cu urmări grave.
Același lucru este valabil și în oraș, unde densitatea mai mare de mașini face aceste manevre și mai periculoase. În plus, puteți da în orice moment de un șofer neatent care iese de pe o alee și nu vă observă în timp ce depășiți sau mai rău, de un pieton.
A doua recomandare ține de distanța regulamentară dintre mașini. Respectarea acesteia este valabilă și în oraș și în afara orașului, pentru simplu fapt că îi oferă șoferului aflat în mașina din spate timp suficient de reacție în caz că șoferul din față frânează sau se confruntă cu o situație periculoasă. Mai mult, unii șoferi se panichează sau devin iritați când o mașină se apropie foarte mult din spate, așa că e mai bine să punem prudența pe primul loc.
Indiferent de circumstanțe, evitați să vă luați la întrecere cu alți șoferi în trafic. Nu așa aflați cine are mașina mai puternică, ci în cel mai rău caz vă puteți face o idee despre rezistența mașinii la impact. Acest îndemn este valabil și pentru oraș, iar aici nu trebuie să vă dăm prea multe exemple negative, probabil ați auzit de-a lungul timpului de tentative de raliuri pe străzile din oraș si felul în care s-au încheiat acestea.
De asemenea, nu efectuați manevre bruște indiferent că virați la dreapta sau vă pregătiți să depășiți. De ce? Pentru că ceilalți șoferi nu vă pot citi gândurile, iar o manevră bruscă este periculoasă din două motive: e greu de anticipat de ceilalți șoferi – pe cei mai neexperimentați îi poate chiar speria – și vă poate destabiliza mașina, lucru care poate duce la derapaje și opriri în stâlpi sau în șanț. Valabil și în oraș, mai ales în lunile friguroase, unde poleiul, zăpada și gheața nu vă sunt aliați.
Deși există foarte multe campanii pe această temă, noi tot o să o spunem: nu apăsați pedala de accelarație mai mult decât vă permite limita pe sectorul de drum pe care circulați. În continuare, viteza este cauza numărul unu pentru accidentele rutiere, fie că au loc în oraș sau pe drumuri județene, naționale sau autostrăzi. Cel mai important este să ajungeți în siguranță la destinație.