Anul 2015 aducea vești grozave pentru copiii cu vârste de peste 14 ani. În sfârșit, legea auto (din Franța) le permitea adolescenților să conducă masini electrice „adevărate”, care să îi alinieze în rând cu adulții și să le contureze sentimentul de independență pe care cei mici și-l doresc cu atât de multă ardoare.
Aceste masini pentru copii de 14 ani sunt electrice, mult mai mici și mai lente decât categoria auto tradițională, dar oferă acea emoție a independenței adolescentului aflat la volan. Totuși, o dată cu acest nou nivel de libertate vine și responsabilitatea de care tinerii sunt nevoiți să dea dovadă.
Pentru a conduce una dintre aceste mașini în mod legal, adolescenții trebuie să respecte anumite reguli. În această postare de pe blog, vom discuta despre dezvoltarea pieței de masini pentru copii de 14 ani, ce produse electrice pot fi conduse înainte de vârsta majoratului și care sunt cerințele impuse pentru conducerea în siguranță a acestora.
Condusul nu mai este rezervat doar adulților
Pentru mulți tineri, obținerea permisului de conducere este parte din ritualul de maturizare. Acesta marchează tranziția de la adolescență la vârsta adultă, care le conferă senzația dulce a independenței.
Cu toate acestea, dacă sunteți părinte, pentru dumneavoastră condusul sub 18 ani și chiar și la 18 ani poate fi doar un element în plus de stres. Inevitabil, vă veți gândi la tot felul de scenarii problematice și vă veți pune o mulțime de întrebări: Va fi adolescentul în siguranță pe șosea? Va lua decizii bune? Va fi responsabil în trafic?
Deși este firesc să vă îngrijorați, trebuie să vă gândiți la următorul aspect: șofatul poate oferi adolescenților o ocazie oportună de a demonstra cât de responsabili sunt de fapt, și cât de responsabili pot deveni.
Ce caracteristici are o masina care poate fi condusă de adolescenți?
Așa cum punctam și anterior, categoria de masini pentru copii de 14 ani nu este la fel de puternică precum modelele care pot fi conduse de adulți. Din acest motiv, mașinile electrice pentru adolescenți sunt mai sigure, și mai eficiente decât alte variante de mobilitate urbană pe două roți. Printre cele mai importante caracteristici ale unei astfel de masini pentru copii de 14 ani ar trebui să fiți atent la următoarele două aspecte:
- viteză maximă poate să fie mai mare de 25 km pe oră, dar să nu depășească 45 km pe oră
- masa maximă autorizată să fie între 400 kg și 550 kg
Mașini pentru copii de 14 ani: Renault Twizy EV
În anul 2015, pe fondul unei directive date de Uniunea Europeană, Renault anunța că noul model de atunci, Twizy EV putea fi condus și de adolescenții începând cu varsta de 14 ani dacă aceștia dispun de permis de conducere categoria AM — rezervat pentru conducerea motoarelor ușoare.
Parțial masina, parțial motocicletă, Renault Twizy 45 se remarcă prin design și dimensiuni, drept un cvadriciclu la granița dintre un moped mare și o masina electrică mică de oraș. Această categorie de produse electrice care permite o mai bună mobilitate urbană, nu compromite siguranța, întrucât Twizy 45 dispune de echipare airbag, centură de siguranță dublă, discuri de frână și este mai bine protejat decât vehiculele pe două roți.
Cu o viteză maximă de deplasare de 45 de kilometri pe oră și o autonomie de până la 80 km cu o singură încărcare, Renault Twizy face parte din categoria de masini pentru copii de 14 ani care propune o alternativă mult mai sigură și un nivel de confort ridicat, în comparație cu scuterele de oraș.
Mașini pentru copii de 14 ani: Citroën AMI
O dată cu trecerea anilor și continua expansiune a tehnologiei în direcția electrificării transportului, au apărut și alți jucători pe piața auto care propun produse electrice adaptate cerințelor actuale pentru a rezolva problema presantă a aglomerației urbane.
Citroën se alătură tendinței și propune un nou concept de mobilitate urbană, prin noua categorie electrică de masini pentru copii de 14 ani, Ami One. Spre deosebire de Renault Twizy, noile produse electrice de la Citroën pot fi conduse în Franța și fără permis de conducere de orice persoană cu varsta peste 16 ani.
Ami One este un produs complet electric, care propune o modalitate facilă pentru transportul urban datorită caracteristicilor sale fiabile și a dimensiunii reduse. Masina măsoară doar 2,4 metri în lungime și 1,4 metri în înălțime, fiind cu adevărat o soluție alternativă de transport pentru spațiile aglomerate și înguste.
Modelul propus de Citroën este clasat tot ca un cvadriciclu ușor și sigur de condus, care atinge o viteză maximă de 45 kilometri pe oră. Încărcarea este la fel de facilă precum condusul unui astfel de produs electric, întrucât în doar 3 ore de alimentare la o priză casnică puteți parcurge până la 75 km.
Condiții de obținere a permisului auto pentru adolescenții români
România este încă departe de acest deziderat. Adolescenții se pot bucura și își pot exercita dreptul de a conduce abia după ce împlinesc vârsta legală de obținere a permisului auto. Există, totuși, chiar și pe teritoriul României o serie de categorii de permis auto care pot fi obținute înainte de vârsta majoratului, de la 16 ani.
Prin urmare, tinerii care nu sunt încă majori, dar îndeplinesc cerința de vârstă anterior menționată, pot susține examenul auto pentru categoriile AM, A1 și B1. Toate aceste categorii fac referire la conducerea autovehiculelor (mopede, motociclete și cvadricicluri) cu masa proprie mai mică de 550 kg și care nu depășesc 45 kilometri pe oră.
Trebuie să încheiați asigurari auto pentru această nouă categorie de masina?
Nu vă lăsați păcălit de aspectul acestor masini pentru copii de 14 ani! Pentru a putea circula în condiții legale pe drumurile publice de pe teritoriul României, dar și în cazul situațiilor în care vă doriți să parcurgeți drumuri internaționale cu orice tip de vehicul, va trebui să încheiați o asigurare auto obligatorie.
Pe Pint.ro puteți achiziționa simplu și rapid un contract de asigurare auto rentabil pentru bugetul dumneavoastră. Aveți nevoie de doar câteva minute să vă introduceți datele dumneavoastră ca șofer proprietar al autovehiculului, cât și detaliile tehnice ale autoturismului asigurat în cadrul instrumentului nostru special de calcul de asigurari auto.
Dacă ați urmat toți pașii și ați introdus cu exactitate datele dumneavoastră de identificare, veți primi pe loc oferte de la o suită de companii de asigurari auto din care să puteți opta pentru tipul de acoperire dorit. Alegeți întotdeauna să mergeți la sigur. Cu Pint.ro!