27 de arbori s-au prabusit in sectorul 6 in urma furtunii din noaptea trecuta. Proprietarii masinilor avariate vor fi despagubiti de Primaria Sectorului 6.
In noaptea dintre 30 septembrie si 1 octombrie , 21 de arbori au cazut in urma furtunii iar in dimineata zilei de 1 octombrie au mai cazut inca 6 copaci. Arborii au cazut fie pe domeniul public, fara sa produca pagube, fie pe acoperisuri, garduri sau autoturisme.
Astfel de incidente au avut loc in urmatoarele zone: Strazile Cara Anghel, Titel Petrescu, Gh. Caranda, Latea Gheorghe, Al. Compozitorilor din cartierul Drumul Taberei, strazile Virtutii, Iuliu Maniu, Dezrobirii, Apusului din cartierul Militari, bulevardul Crangasi nr 12, calea Giulesti nr 48
Pentru a primi despagubiri, proprietarii autoturismelor avariate trebuie sa depuna cerere la sediul Administratiei Domeniului Public si Dezvoltarii Urbane Sector 6. Acestia trebuie sa aiba asupra lor actul de identitate, certificatul de inmatriculare al autoturismului, si dovada de la Politia Rutiera privind constatarea accidentului. Pentru informatii suplimentare au la dispozitie numarul 021.410.25.50 si adresa de e-mail : contact@adpdu6.ro.