Soferii isi pot achizitiona rovinieta si prin SMS incepand de azi, la numarul 7500, tariful fiind de 5 eurocenti / mesaj.
Posibilitatea de a plati rovinieta prin SMS a fost pusa la punct de catre CNADNR impreuna cu Serviciul de Telecomunicatii Speciale, care au colaborat cu operatorul de telefonie mobila Orange, serviciul adresandu-se doar utilizatorilor romani.
Pentru achizitionarea rovinietei prin SMS, soferul (care este abonat Orange sau client PrePay) trebuie sa dea un SMS la numarul 7500 in care sa specifice numarul de inmatriculare al masinii si categoria rovinietei din care face parte autoturismul pe care il detine. Ulterior, acesta va primi un SMS de informare in care va fi anuntat ca rovinieta va fi emisa pentru datele furnizate, precum si care este pretul acesteia.
Va fi necesara si o confirmare de catre client a emiterii rovinietei prin transmiterea unui SMS cu textul “DA” la acelasi numar.
Utilizatorul va primi un SMS de confirmare a emiterii rovinietei si va fi tarifat cu pretul corespunzator tipului de rovinieta de care are nevoie.
In cazul in care un sofer nu stie exact in ce categorie de rovinieta se incadreaza autoturismul lui, el poate obtine informatia de care are nevoie prin trimiterea unui SMS cu textul INFO tot la numarul 7500 (cu un tarif de 5 eurocenti / SMS trimis).
In perioada urmatoare va fi pus la dispozitia soferilor un numar de telefon – 1788 (cu tarif normal in reteaua Orange) prin intermediul caruia pot fi aflate informatii suplimentare referitoare la achitarea tarifului de utilizare. Numarul de telefon va fi disponibil intre orele 08.30-16.30 de luni pana joi si intre 08.30 – 14.00 in ziua de vineri.
Pentru achizitionarea unei roviniete de autoturism prin SMS, costul emiterii acesteia este de 2,74 de euro, valabilitatea rovinietei fiind de 7 zile. In ceea ce priveste vehiculele de transport marfa, care au o masa totala maxima admisa de 12 tone sau mai mult, cu minim 4 axe (inclusiv), suma care trebuie platita pentru rovinieta este de 9,43 de euro, cu valabilitate de 24 de ore.
In prima etapa, rovinieta prin SMS este disponibila pentru cea mai mica durata de valabilitate corespunzatoare fiecarei categorii de vehicule de la A la F, astfel: 7 zile pentru categoriile A sau B si 1 zi pentru categoriile C, D, E sau F. Astfel, tarifele sunt urmatoarele: 2,74 de euro pentru vehiculele din categoria A cu o perioada de valabilitate a rovinietei de 7 zile, 5,4 euro pentru vehiculele din categoria B cu valabilitate de 7 zile, 3,63 de euro pentru vehicule din categoria C cu valabilitate de 1 zi, 6,21 de euro pentru vehicule din categoria D cu valabilitate de 1 zi, 7,82 de euro pentru vehiculele din categoria E cu valabilitate de 1 zi si 9,43 de euro pentru vehiculele din categoria F cu valabilitate de 1 zi.