Compania auto BMW a dat publicitatii primele imagini ale noului model M6 in varianta Coupe si Cabrio. Cele doua versiuni ale masinii vor fi prezentate la Salonul auto de la Geneva.
Modelul M6 Coupe are un consum mediu de 9,9 litri % si are capacitatea de a dezvolta 560 de CP, la care se adauga o unitate V8 TwinPower Turbo de 4,395 centimetri cubi, concurand lejer cu principalul rival, Jaguar XKR-S.
Multumita injectiei directe, sistemului turbo care creste performanta motorului fara sa adauge prea multa greutate si a sistemului de pornire-oprire, cele doua versiuni ale M6 beneficiaza de o imbunatatire importanta in raport cu vechiul model M6 V10 cu o capacitate de 5 litri.
In ceea ce priveste designul noului model, elementele care au fost adaugate au avut drept rol principal marirea aerodinamicii. De asemenea, au fost extinse fantele de aerisire, pentru o racire mai rapida a motorului si a sistemului de franare de performanta carbon-ceramic. A mai fost marit si ecartamentul cu 30 de milimetri fata de modelele din Seria 6.
Modelul Coupe are un acoperis realizat din fibra de carbon, usi din aluminiu si panouri laterale facute din termoplastic si fibra de sticla, pentru o greutate mai redusa. Interiorul are in componenta o tapiterie realizata din fibra de carbon, un volan cu un design special si scaune sport care se potrivesc cu designul agresiv.
Volanul este prevazut cu doua butoane care pot fi folosite pentru a stoca setari pe care soferul le doreste principale: suspensie, controlul stabilitatii sau raspunsul la cutia de viteze, iar sistemul de franare de performanta carbon-ceramic va fi optional.
Noul M6 isi va face debutul mondial luna viitoare la Salonul Auto de la Geneva, iar vanzarile sunt programate pentru luna septembrie. Modelul Coupe va fi disponibil pentru un pret de 93,795 lire sterline, in timp ce varianta Cabrio va putea fi cumparata pentru 98,995 lire sterline.