Curios care au fost cele mai vandute masini din lume in 2011? Topul este dominat de Toyota si de Hyundai, marci cu vizibilitate, care au fost urmate insa si de producatori auto necunoscuti.
Modelul lider in ceea ce priveste numarul de vanzari este reprezentat de Toyota Corolla, care a fost cea mai bine vanduta masina si in 2010, desi marca auto japoneza a trecut printr-o perioada dificila in ultimii doi ani. Problemele au fost intensificate si de dezastrul natural care a afectat Japonia in luna martie a acestui an. Toyota Corolla este produs in 15 tari diferite si este vandut pe mai mult de 140 de piete.
A doua cea mai bine vanduta masina este Hyundai Elantra, un model care acum doi ani nici nu exista in Top 10. In Coreea, acest autovehicul este comercializat sub denumirea de Avante.
Pe locul trei se situeaza Wuling Sunshine, un nume care este cunoscut doar in China. Masina este un monovolum care se vinde foarte bine in tara de origine, deoarece prezinta o latura practica extrem de importanta – poate transporta atat persoane, cat si marfa.
Topul complet al celor mai bine vandute masini din lume in 2011 arata in felul urmator:
1. TOYOTA COROLLA – 1.02 milioane
2. HYUNDAI ELANTRA – 1.01 milioane
3. WULING SUNSHINE – 0.94 milioane
4. FORD FOCUS – 0.91 milioane
5. KIA RIO – 0.82 milioane
6. FORD FIESTA – 0.78 milioane
7. VW JETTA – 0.75 milioane
8. TOYOTA CAMRY – 0.73 milioane
9. CHEVROLET CRUZE – 0.69 milioane
10. VW GOLF – 0.65 milioane
11. VW PASSAT – 0.57 milioane
12. HONDA CIVIC – 0.56 milioane